Wednesday, January 19, 2011

Indoor skydive Roosendaal

Complexul pentru indoor skydive de la Roosendaal este primul si deocamdata singurul de acest fel din Benelux. Deci daca vrei sa vezi cum este sa zbori fara a te arunca de din avion cu parasuta atunci aceasta este de departea cea mai sigura si mai amuzanta metoda.
http://www.indoorskydive.com/lang/eng/index.php
Cipri a primit cadou de la mosu' intrarea la acest complex cu 5 sedinte de cate 1 minut de zbor (este maximul pe care il poti cumpara pentru o zi) asa ca pe 9 ianuarie am mers ca sa isi primeasca efectiv cadoul.
Lui i-a placut super mult mai ales dupa ce s-a obisnuit un pic ce trebuie sa faci ca sa plutesti. Pentru ca se pare ca nu este atat de usor cum pare atunci cand te uiti la profesionisti.
Filmuletul cu zburatul lui il gasiti aici:


Monday, January 17, 2011

Jungfrau

Elvetia este de departe locul preferat in care as vrea sa fiu in fiecare week-end. Fie vara, fie iarna. Este paradisul nostru de langa casa. Totul este extrem de frumos, extrem de bine organizat, extrem de usor de calatorit, extrem de bine intretinut etc etc etc. Totul este cu "extrem de" in tara aia. De cele mai multe ori si preturile sunt tot caracterizate de "extrem de mari" dar am invatat deja: comfortul se plateste.
Si evident ca si atunci cand vine vorba de schiat tot catre Elvetia ne indreptam. Am schiat si in Italia si in Franta dar tot Elvetia ramane pe primul loc. Iar in acest post o sa vorbesc un pic de Jungfrau pentru ca este destinatia mea preferata si pentru ca tocmai ne-am intors de acolo (a fost a patra vizita ...cred). Preferata lui Cipri este Zermatt dar asta o sa fie intr-un post viitor.
Regiunea Jongfrau are 214 kilometri de piste de schi impartite in trei zone:  Kleine Scheidegg-Männlichen, Mürren-Schilthorn si Grindelwald-First.
Detalii despre preturile skipass-urilor gasiti pe site-ul de mai jos:
http://www.jungfrau.ch/en/tourism/travel-information/skipass
Skipass-urile se pot cumpara pe toata regiunea Jungfrau sau numai pe una dintre cele trei zone schiabile.
Piste sunt pentru toata lumea: de la piste pentru cupa mondiala atat de slalom cat si de coborare pana la piste pentru incepatori. Ce-mi place mie in Elvetia este ca eu sunt cel mai incepator de pe pista :) asa ca nu ma simt niciodata in pericol. Toata lumea schiaza pe acolo de cand a putut sta in picioare, uneori si mai devreme, asa ca in afara de incurajari de la unii si de la altii nu am auzit nici un repros si nici nu a trecut nimeni la cativa centimetrii de mine ca vezi doamne ii luam din pista. Sa precizez ca eu sunt acel schior care are nevoie mereu de toata largimea pistei si care merge cu viteza melcului turbat. Adica mai pe intelesul tuturor eu sunt un jalon miscator pe care ceilalti trebuie sa il depaseasca.
Ca si cazare cred ca cel mai indicat este sa ai hotelul in Lauterbrunnen in felul asta poti ajunge usor atat in Muren cat si in Wengen (ambele sunt statiuni car-free). Daca stai in Grindelwald ai acces foarte usor la zona Kleine Scheidegg-Männlichen  folosind telegondola Mannlichen (cea mai lunga din Europa) si in Grindelwald-First cu telegondola First. Muren este insa mai greu accesibil de aici. Nu am incercat pana acum sa ne cazam in Wengen sau Muren pentru ca noi mergem mereu cu masina si ne este mai usor sa fim intr-una dintre statiunile in care poti ajunge pe patru roti. Toate statiunile amintite mai sus sunt insa destul de mici si cu un numar limitat de locuri de cazare, din cauza asta si preturile sunt pe masura asa ca foarte multi schiori aleg sa se cazeze in Interlaken si de acolo sa ia trenul pana in Lauterbrunnen de unde incep urcarea catre Kleine Scheidegg-Männlichen sau Mürren-Schilthorn. Mie insa nu-mi place Interlaken deloc: este mult prea aglomerat si mult prea galagios. In plus ii lipseste exact ce imi place mie cel mai mult in satucele astea elvetiene: casele acelea traditionale din lemn foarte cochete, pline de personalitate, care fac zonele rurare sa fie desprinse dintr-un basm.
Revenind la schiat: in week-endul asta planul era sa schiem doua zile in Kleine Scheidegg-Männlichen dar pentru ca nu am citit pe net prea bine care este situatia prin zona ne-am trezit ca in perioada 14-16 ianuarie era etapa de cupa mondiala in Wengen. Asa ca oamenii cu mic cu mare inarmati cu steaguri, talangi, tot felul de chestii su steagul elvetian pe ele si haine cat mai haioase erau in Lauterbrunnen sa ia trenul catre Wengen si coada la bilete si la urcarea in tren era cam asa:
Suporteri pentru etapa de cupa mondiala de la Wengen

Cand vezi atata entuziasm pentru shiat iti dai seama cum de o tara cu numai 7.8 milioane locuitori s-a clasat pe locul sase in topul tarilor participante la olimpiada de iarna din 2010. la fel cum daca mergi cu metroul iarna in Oslo iti dai seama cum de Norvegia s-a clasat pe locul patru: jumatate din oamenii din metrou au schiurile cu ei si merg cu metroul la partiile special amenanjate pentru cross country....nici macar nu trebuie sa iasa din oras...
Deci vazand gloata de oameni care astepta linistita trenul ne-am reconsiderat planurile si am traversat strada si am luat telecabina catre Muren. Asa ca sambata am schiat acolo. Biletul de tren din Lauterbrunnen pana in Wengen si apoi pana mai sus in Kleine Scheidegg este inclus in ski pass, insa biletul telecabinei si trenului cu care ajungi din lauterbrunnen pana in Muren nu este si costa cam 33 de euro de persoana dus-intors si dureaza aproximativ 20 de minute.
Eu am shiat acum pentru prima data in Muren. Am mai fost vara si o data cu Cipri iarna cand a schiat numai el dar abia acum am vizitat regiunea ca si schior.
Concluzia mea: nene au la partii negre fara nici o alta alternativa cate vrei. Unde te duci mai dai de una neagra :) Asa ca la prima coborare eu avea ochelarii pe nas si nu vedeam colorile foarte bine. Cand Cipri m-a intrebat pe care coboram am aratat spre una albastra ca am zis sa incepem usor, sa ne facem incalzirea. Cand am inceput sa coboram mi-am dat seama ca aia nu era albastra nici in vis ci era neagra toata ziua. Dar Cipri a tacut malc si nu mi-a zis ca nu am vazut culoarea bine. :) Deci dupa numai doua ore de schiat genunchi mei urlau de mama focului ca vor pauza :) Ce sa-i faci daca imbatranim si daca in ultimul timp nu prea am mai facut sport. Per total insa a fost extraordinar de frumos.
Zona este foarte frumoasa si sa te plimbi cu schiurile prin sat e o placere...asta pana obosesti dand din bete ca eu nu ma pricep sa merg pe portiuni din astea fara vale :) :

La plimbare prin Muren

 Si ceva poze cu zona si cu partiile de ski:


Cu mic cu mare pe partie



Prin urmare o zi absolut superba si la sfarsit eram amadoi obositit de mama mama...de fapt mai mult eu ca Cipri avea pofta de glume:














Pentru a doua zi ne-am hotarat sa mergem in zona pe care o cunoastem deja foarte bine: Kleine Scheidegg-Männlichen dar ca sa evitam aglomeratia de la tren am decis sa urcam din Grindelvald in loc de Lauterbrunnen. De ce? Pentru ca din Grindelvald urcau numai schiorii pe cand din Lauterbrunnen urcau toti cei care vroiau sa vada competitia de ski.
Ceva poze mai vechi pentru ca de data asta Cipri a fost lenes si nu a facut prea multe poze.


Cam asa a decurs week-end ul nostru si daca Lauterbrunnen nu ar fi la 8 ore de condus de casa noastra si week-end ul viitor tot acolo am fi fost.
Mai multe poze si de acum si din vizitele precedente gasiti aici:
http://picasaweb.google.com/strejac/SkiElvetia1516012011#
http://picasaweb.google.com/strejac/SkiLauterbrunenElvetia#
http://picasaweb.google.com/strejac/ElvetiaSki2427122009#