Friday, September 21, 2012

Lijiang


Lijiang a ajuns in itinerariul nostru chinezesc pentru unicul motiv ca era punctul de plecare pentru a face hiking pe Tiger Leaping Gorge. Cu cat citeam mai mult despre acest oras cu atat eram mai intrigata de ceea ce voi gasi la fata locului. Unii spuneau ca este un oras extrem de frumos si ca Yunnan-ul (provincia in care se afla Lijiang) merita vizitat chiar si numai pentru Lijiang. Altii dimpotriva, sustineau sus si tare ca este o gluma de oras, ca totul este reconstruit si esti ca la Disneyland, ca nimic din ceea ce vezi nu e real si ca in afara de magazine exista nimic.
Din primul moment in care am pus piciorul in orasul vechi, mi-am dat seama ca eu fac parte din prima calatorie. Este adevarat ca e un oras vechi nou (este reconstruit si uneori ai senzatia ca esti intr-un parc de amuzament) si ca este plin pana la refuz de magazine ceea ce te duce si mai mult cu gandul la un parc de amuzament nu la un oras in adevaratul sens al cuvantului. Insa a avut un ceva care m-a facut sa imi placa foarte mult. Nu pot sa explic exact ce insa simpla plimbare pe strazile din centru imi aducea un zambet pe buze. Atmosfera aia, mediul ala, felul cum arata mi-a creat o senzatie de bine si prea putin a contat cat e de real orasul si cat nu. Important a fost ca eu m-am simtit bine fiind acolo.





















Aproape de centrul orasului vechi, se gasesc cateva stradute pline de tarabe de la care iti poti cumpara de mancare. Unele feluri de mancare sunt mai usor de identificat altele parca vin din alta lume.
In fiecare zi cat am stat in Lijiang, am preferat sa mancam intr-o astfel de piata acoperita unde vedeai exact ce se vinde si comunicarea cu vanzatorul era extrem de usoara : aratai cu degetul.
Mancarea era extrem de buna, preturile infime (1 euro pentru un fel de mancare) si in plus s-a dovedit a fi foarte sigur sa mananci acolo pentru ca noi nu am avut nici cea mai mica problema desi am incercat pe putin vreo 20 de tarabe. Singura dificulatate era ne decidem la ceva anume. La cate posibilitati aveai ne cam datea cu « stack overflow« .
Standuri cu mancare...


si altele...

...si altele...si mai erau :)
Si am incercat de toate : de la orez sau taitei cu tot felul de chestii, la dumplings, dim sum si alte lucruri total straine noua si pentru care nici acum nu am aflet denumirea. Cum ar fi mancarea mea preferata din China : prajitura verde. Ma tot intreb daca este o ideea buna sa incerc sa aflu de fapt ce era acea prajitura verde?
Se comanda prin aratat cu degetul.

Ceva colorat?

Oua pe bat.

In asteptarea prajiturii verzi.

Iaca prajitura minunata.

De toate pentru toti.

Si daca tot vorbim de Lijiang, trebuie sa vorbesc un pic despre hotelul extraordinar de frumos in care am stat - Lijang Yunjin Yaju :
Acesta este unul dintre cele mai frumoase hoteluri la care am stat pana acum. Este o afacere de failie. Un hotel micut cu nu foarte multe camere aflat in orasul veci in centrul « actiunii ». Camerele sunt destul de mari, mobilate cu gust, foarte curate si cu niste bai foarte interesante si mari. Curtea interioara este si ea foarte frumoasa si te simti ca intr-un film chinezesc cu batai.

Intrarea in hotel

Masa noastra preferata

Prin curtea interioara

Practic terasa camerei nostre

Curtea interioara

Camera nostra

Si bagajele :)

Intrarea in baie

Dusul

si toaleta separat
Iar despre personal nu am suficiente cuvinte de lauda ca sa descriu cum s-au purtat cu noi. Practic orice problema sau plan am avut, au sarit in ajutorul nostru si au incercat sa faca lucrurile sa decurga cat mai usor pentru noi si sa nu fim stresati de nimic. Ne-au cumparat biletele de autobuz ca sa ajungem la Tiger Leaping gorge, ne-au organizat transferul la aeroport, ne-au pastrat bagajele mari cat noi eram plecati la hiking pentru doua zile, ne-au gasit mereu taxiuri si ne-au ajutat cu indicatiile pentru soferi. Si multe multe altele. Singurul hotel la care am stat pe care il recomand cu inima deschisa oricui, oricand, oricare ar fi modul in care calatoreste acel om.
Si trebuie sa recunosc ca in mare parte sederea nostra in Lijiang ne-a placut atat de mult si datorita oamenilor minunati de la acest hotel.
Cam atat despre sederea nostra in Yunnan. Mi-ar fi placut sa fi ajuns si in Shangri La si in dali dar din pacate acum nu am avut timpul necesar. Poate intr-o vizita viitoare.
Iar in urmatoarele posture o sa trecem la o alta provincie : Sichuan si o sa povestesc peripetiile de pe Muntele Emei si intalnirea cu ursuletii panda.

Thursday, September 20, 2012

Tiger Leaping Gorge


Unul dintre cele mai renumite trasee de hiking din China este: Tiger Leaping Gorge in provincia Yunnan. Si pentru ca ne aflam in Lijiang, la numai 75 de kilometrii de inceputul acestui traseu (Qiaotau) si pentru ca era recomandat drept foarte spectaculos, ne-am facut bagajele si ne-am pregatit de o noua aventura.
Totul a inceput foarte simplu pentru ca biletele pentru autobuzul Lijiang-Qiaotau ne-au fost cumparate de hotelul la care am stat in Lijiang in schimbul unei taxe modice de 6 RMN (biletele au fost 39 RMN). Deci pe 21 iulie la 8.30 dimineata am luat un taxi catre statia de autobuz (evident ca aveam scris de la hotel in chineza care este adresa la care vrem sa ajungem) unde am fost inca o data atractia diminetii pentru ca eram singuri europeni si toti copiii chinezi isi exersau “Hello”-ul pe noi. Unele mame mai experimentate in ale englezei ii invatau sa ne spuna si “Welcome to China”.
 La 9.30 eram imbarcati si gata de plecare spre Tiger Leaping Gorge. Evident ca si in autobuz am fost pe post de atractie turistica si cum unul dintre ceilalti pasageri vorbea engleza a fost suficient pentru ca ceilalti sa comunice cu noi prin intermediul lui. Iar discutiile erau chiar foarte amuzante. De exemplu erai intrebat de unde esti. Raspunsul: Romania. Apoi urma o lunga conversatie intre chinezi in care se incerca identificarea Romaniei. Dupa ce se ajungea la ceva consens se trecea la urmatoarea intrebare: ce limba se vorbeste in Romania? Raspunsul: Romana. Si apoi urma iar o lunga discutie intre chinezi in care se punea sub semnul intrebarii existenta limbii romane. Nu de alta dar cu cateva zile mai devreme in timpul unei discutii similarea un nene chinez a conchis ca in China se vorbeste chineza si in Europa se vorbeste engleza. Si cu asta basta. Cam multe pretentii de la toate tarile astea mici europene sa vorbeasca fiecare limbi diferite. Ma intreb ce ar zice un neamt sau un francez la o astfel de afirmatie. Saracul chinez cred ca si-ar pierde capul. Apoi urmau intrebari legate de unde mergi, ce faci in China, daca vrei sa inveti limba chineza etc etc etc. Si dupa vreo ora se ajungea iar la intrebarea: unde e domne Romania asta :)
Oricum spre marea mea surprindere Romania este identificata destul de usor de chinezi. In Indonezia destul de multi o plasau in America de Sud, iar in Peru ni se spunea ca suntem primii romani intalniti. Deci chinezii primesc nota zece la geografie de la noi.
Si pe cat de promitator a inceput drumul pe atat de greu a decurs mai apoi. La hotel ni s-a spus ca o sa dureze o ora si jumatate, in ghidul Lonely planet scria ca dureaza doua ore si jumatate... realitatea a fost ca a durat nici mai mult nici mai putin de patru ore din cauza unor lucrari la drum. A fost prima si singura data in vacanta nostra in China cand un mijloc de transport a facut mai mult decat era planuit si trebuie mentionat ca nu si s-a intamplat nici macar o data ca un mijloc de transport sa plece cu intarziere. Totusi patru ore pentru 75 de kilometri este ceva exceptional...si nu in sensul bun.
Iaca motivul intarzierii

Se construieste o autostrada asa ca drumul e ca raul de langa.

Se poate si mai rau : poti fi biciclist.
Asa se face ca am inceput urcarea abia pe la ora 13.30 in conditiile in care la ghidul magic scria ca pana la cel mai inalt punct de pe traseu faci 5 ore si pana la prima cazare de dupa cel mai inalt punct cam 6 ore. Oricum am fi calculat nu prea ne datea bine si ne cam incerca ingrijorarea ca ne prinde noaptea pe drum.
Indicatorul de la inceputul traseului.
Decizia a fost ca trebuie sa ne grabim ca sa ajungem cat mai repede aproape de cazarile de dupa varf. Deci am decis sa nu mancam de pranz la baza si sa ne bazam doar pe micul dejun: doua felii de paine cu gem si un ou fiert si pe cativa biscuiti. Mie imi era deja foame dar ideea de a lasa potriunea mai lunga de mers pentru a doua zi nu prea ma incanta deloc asa ca mi-am pus picioarele la treaba si stomacul in “stand by”.
Si pentru ca lucrurile ar fi fost mult prea usoare...ne-am ratacit. Dar ne-am ratacit la modul destul de serios si nimeni nu era dispus sa ne arate drumul bun fara sa il platim sau sa inchiriem un cal cu care sa ne duca pana la cazarea aleasa pentru petrecerea noptii. Dupa ce am intrebat vreo 20 de persoane care este directia de urmat, am gasit vreo 2-3 tarani carora li s-a facut mila si ne-au ajutat. Dar si cu ajutorul lor nu am ajuns unde trebuia ci mult mai sus de cararea oficiala. Cum in nici un caz nu am vrut sa facem cale intoarsa ( mergeam deja de o ora si jumatate) singura varianta a fost sa ii dam inainte cu coborarea pe niste carari folosite numai de caprele ce pasteau linistit prin zona. Intr-un final (dupa o ora de mers aiurea pe campii, si doua ore in total – a se observa cat de repede ne-am ratacit) am ajuns si noi iar pe drumul bun de urmat.
Si de aici totul a mers ca uns si am avut parte de un traseu foarte frumos, plin de verdeata,unde nu vredeai picior de om (ca doar chinezilor nu le place hikingul) si cu niste vederi de zile mari.
Un rau ca doar e un defileu :)





Sa trec? Sa nu trec?
Cele doua zile de hiking pe Tiger Leaping Gorge au fost chiar o schimbare binevenita dupa 5 zile petrecute in orase pline de smog si foarte aglomerate. Este parca o cu totul alta China. Una in care timpul curge cu totul altfel si oamenii nu sunt intotdeauna prezenti in gramezi care se calca in picioare si iti scot ochii cu umbrelele.
Noaptea ne-am petrecut-o la prima cazare de dupa cel mai inalt punct de pe traseu: Tea Horse Guest House. O casa tipica Naxi, in care sefa era bineinteles o femeie si care are chiar si o mica spa in care iti poti masa picioarele sau spatele...depinde ce sufera mai mult dupa atatea ore de urcat pe munte. Noua cu tot cu ratacitul ne-a luat cam 6 ore sa ajungem de la baza pana la Tea Horse G.H. deci ne-am miscat destul de bine zic eu. Mai ales ca cele 28 de curbe aflate aproape de varf ne-au cam inmuiat genunchii.
Pentru 150 RMN ne-am ales cu o camera dubla cu dus si toaleta proprie, si un televizor pe post de bibelou pentru ca aici in varf de munte receptia TV nu a sosit inca (sau o fi sosit numai pentru proprietari). Oricum la cat de obositi eram nu ne-a trebuit decat ceva de mancat si vreo doua beri si sforaiam deja.

Tea Horse Guest House

Pe hol.

Si camera nostra...cu o fereastra in tavan (daca va intrebati la ce ma uit)

Vedere din camera

Munti si iar munti.

Cipri citind meniul.
A doua zi de dimineata ne-a trezit un sunet care nu ne-a incantat prea mult: ploua. Noroc ca nu ploua prea rau incat sa nu poti merge. Insa ploua suficient incat traseul sa devina foarte alunecos.
Si ploua....
Asa se face ca la un moment dat fundul meu a vrut sa faca cunostinta cu pamantul si dorinta i-a fost instantaneu indeplinita si eram cu rotile in sus cat ai zice peste. Mai apoi am fost mult mai atenta si am reusit sa stau pentru restul traseului in pozitie bipeda.  Dar glezna mea a suferit pentru cateva saptamani din cauza acestei greseli si chiar si acum mai sufera cand o pun la alergat L
V-am zis ca ploua?

Altii sufera mai mult de la hainele pentru ploaie decat de la ploaie....

Dupa inca trei ore si jumatate de plimbat printr-un peisaj de vis, eram deja la Tina’s Guest house – punctul terminus pentru aventura noastra pe munte de unde am luat la 15.00 autobuzul inapoi spre Lijiang.
Cararea cam alunecoasa

Mai stam o leaca si la adapost

Privelistea

La picior spre final.

Locul unde am ajuns cu rotile in sus

O cascaduta
La sfarsit parca mi-a revenit si zambetul :)

Si ceva mancare ca sa recuperamce am consumat.

Evident ca nici drumul de intoarcere nu putea fi fara peripetii. De la Tina am fost dusi cu masini, camioane si ce mai avea omul prin garaj pana la un punct unde ne astepta autobuzul. Nu am inteles de ce se face asta pana nu am vazut punctul de intalnire. Avusese loc o mare alunecare de teren care luase cu ea intraga sosea asa ca autobuzele nu mai puteau ajunge pana sus. In China pana si alunecarile de teren sunt la alta scala….imi ajunsese inima in gat in timp ce escaladam mormanul de pietre ce acoperea locul unde cu cateva ore inainte se afla o sosea.
Catre alunecarea de teren

Aici era o sosea acum cateva ore

Cam greu de crezut dar chiar era o sosea
Tiger Leaping Gorge a fost una dintre locatiile noastre preferate din China. Probabil si pentru ca noi suntem genul de oameni care prefera sa umble hai hui pe campii si munti in loc sa ia la picior orasele. Si in itinerariul nostru chiar s-a potrivit foarte bine pentru ca a reprezentat o pauza binemeritata dupa atatea orase mari, cladiri inalte, aglomeratie cat cuprinde si smog de nu vezi soarele. Este pentru prima data in China cand pozele ies cat de cat OK. Daca va uitati la pozele din Beijing pare ca este mereu ceata. Nu e ceata, ci smog.
Deci recomand cu inima deschisa tuturor sa mearga si acolo. China nu este numai istorie si dezvoltare in pas alert ci si peisaje de iti taie respiratia.