Wednesday, January 29, 2014

Everest base camp trek - Ziua 3

Ziua 3 este zi de aclimatizare in programul tipic. Asta pentru ca diferenta de nivel facuta in ziua precedenta este peste cei 300 de metri recomandati asa ca este de preferat o zi petrecuta la aceeasi altitudine astfel incat sa dai corpului timp sa te ajunga din urma.
De multe ori ziua de aclimatizare este numita si zi de odihna si multi oameni o iau exact ca pe o zi de odihna si stau in cabana si citesc, sau joaca carti, sau ies doar un pic la plimbare prin Namche sau poate pana la Everest view point insa nimic mai mult. Altii, asa ca noi, prefera sa se odihneasca activ si sa faca o plimbare mai lunga pana in Thame (5 ore dus-intors) sau pana la manastirea Khumjung (3-4 ore dus intors). Pentru ca planuiam sa trecem prin Khumjung in ziua a patra in drumul nostru pe ocolite catre Tangboche, am "ales" singura varianta care a mai ramas: Thame.
Din pacate vremea nu a fost foarte pritenoasa cu noi si a continuat sa isi arate coltii pe care incepuse sa ii ranjeasca in ziua precedenta. Si probabil si frigul si ceata au facut ca ziua asta sa mi se para destul de dificila. Mai ales combinat cu faptul ca ma asteptam la o plimbare lejera demna de o zi de odihna. Drumul este destul de lin pana ajungi la podul care trece peste raul Dudh Koshi (sper ca scriu corect) apoi incepe tot la deal la deal pana in Thame. Ceea ce nu ar fi fost problematic daca nu as fi stat cu impresia ca dupa pod bati din palme si ai ajuns la destinatie. Eu asa intelesesem de la ghid. Si devenea dealul ala tot mai greu cu fiecare minut in plus. Dar sunt sigura ca ziua mi s-a parut grea din motive mai mult mentale decat fizice. Si infruntata cu mentalitatea potrivita ar putea fi considerata zi de plimbare usoara. Si sa nu uit sa spun ca ghidul nostru a zis ca plimbarea este pe drum oarecum drept si pana la sfarsitul zilei ne-am dat seama ce inseamna pentru un nepalez drum drept. Pai diferenta de nivel pe care o faci din Namche pana in Thame este de 400 de metri. Pentru un nepalez 400 de metrii e "nepali flat" pentru unul ca noi e o leaca la deal :)
Dar sa pun si cateva poze (destul de cetoase) de pe traseu ca sa dovedesc ca desi vremea a fost urata plimbarea a fost frumoasa si a meritat sa iesim din confortul si caldura restaurantului. In plus eu sunt ferm convinsa ca o zi activa ajuta mult mai mult la aclimatizare decat o zi petrecuta in pat citind.
La plecarea din Namche vremea nu pare prea prietenoasa

Si vizibilitatea lasa de dorit - iar asta e o poza cu noroc

Dar dam de roata sa vina norocul la noi si vremea buna

Si totusi pomii asa albi nu arata chiar rau

Si vedem si ceva pasari colorate

Si altele...dar camuflate

Si un yak

Iar pentru o clipita s-a ridicat si un pic ceata deci motiv de facut poza

E asa bine in poze...nici nu se simte frigul



Yak mic cu cercei :)



Si inca o pasare colorata

Si am ajuns si la podul peste rau


Cu un tumult de nedescris pe sub pod


Si poza sa dovedim ca am fost acolo :)


Alb alb si iar alb...si primii yaki adevarati

"Nepali flat"

Si ceva capre salbatice


Idilic nu?
Cand am ajuns in Thame, ne-am refugiat in singurul restaurant deschis si am mancat acolo pranzul. Si surpriza a fost ca acel restaurant era perete in perete cu casa in care s-a nascut si a locuit cel care detine recordul pentru cele mai multe escaladari ale Everestului. Este un sherpa evident si a ajuns pe varf de 21 de ori. Ultima data in 2011 cand avea deja 51 de ani.
Cand ne-am intors la hotelul nostru din namche, am discutat cu un american despre traseul catre Thame pentru ca a doua zi planuia sa faca si el acelasi lucru. Acum cateva zile Cipri i-a scris un mai americanului pentru ca ii promisese niste informatii si asa am aflat ca in ziua in care a mers spre Thame tipul a anulecat din cauza zapezii, a cazut si si-a rupt mana. A trecut apoi prin niste clipe de cosmar pana s-a intors in namche de unde a fost recuperat de un helicoper si dus la spital. In astfel de momente imi dau seama ce norocosi am fost noi ca nu am patit nimic. Niciodata nu stii cand te poate lovi ghinionul. Mai ales ca tipul respectiv nu era un novice al muntelui ci un pasionat care avea destula experienta.