Wednesday, April 29, 2015

Un clapaug incomod...pentru altii



Atunci cand l-am luat pe Rexanul la noi acasa am primit de extrem de multe ori intrebarea ce o sa facem cu el cand calatorim.
Pai planul era simplu: pentru calatoriile care implica mers cu avionul il lasam la un nene care are foarte multa grija de el si in care avem incredere deplina iar in rest il luam cu noi.
Cum nu suntem mari devoratori de muzee si restaurante extravagante si sesiuni de cumparaturi extreme, pentru calatoriile cu Rex nu parea ca avem nevoie de mari modificari. Pur si simplu trebuie doar sa alegem plimbari in natura in loc de city tripuri si alte aventuri urbane. Adica exact pe placul nostru.
Simplu ca buna ziua cum spuneam.
Numai ca de la teorie la practica distanta este foarte mare si generatoare de frustrari maxime pentru ca din pacate un caine nu are acces mai pe nicaieri si mai jos o sa scriu despre multele frustrari acumulate in ultimul an si jumatate. Ma descarc scriind pentru ca astazi e iar una din zielele in care mi-am pus nervii pe moate.
Daca sunteti posesori sau iubitori de animale o sa ma intelegeti perfect. Daca nu sunteti atunci o sa ii intelegeti perfect pe cei care imi genereaza mie frustrari (caz in care va sfatuiesc sa nu citit mai departe).
Cateva precizari inainte de a trece mai departe. Rexanul este un caine care traieste in casa dar care are si o gradina la dispozitie. Si pentru ca nu e un caine uitat legat in fundul curtii, am investit timp si rabdare ca sa il invatam niste reguli sa ne facem convietuirea in acelasi spatiu fizic cat mai ageabila. Rex nu isi face nevoile in casa, nu zgarie mobila, nu racaie usile, nu roade patul, nu distruge nimic din jur. Daca l-am duce la un hotel nu ar uita tot ce a invatat acasa si nu s-ar pune pe distrus. Dimpotriva Rex este mai educat decat multi turisti care lasa in urma lor dezastru in camera de hotel.
Rex are toate vaccinurile facute la zi inclusiv cel pentru rabie care este obligatoriu in cazul in care calatoresti cu cainele in strainatate. Este deparazitat intern si extren si viziteaza medicul veterinar periodic asa ca stim ca nu are boli transmisibile la om. Are pasaport, chip si carnet medical deci legal este pregatit de cucerit lumea.
Rex nu este un caine agresiv. Cel mai agresiv lucru pe care il poate face este sa iti linga degetele de la picioare ca sa primeasca un scarpinat pe urechi sau o mangaiere. Trei bebelini intre 1 an si 4 ani va pot garanta ca cel mai grav lucru facut de Rex a fost sa ii fure un crevete din mana unuia dintre ei (in aparare lui Rex si bebelinul ii furase batonul pentru dinti deci sunt la egalitate) si sa le molfaie o jucarie uitata prin gradina.
Pentru ca Rex nu isi poate strange singur mizeriile, ne are pe noi pe post de Mop (robotul din Wall-E pentru necunoscatori). Stiam ca a strange in urma lui vine la pachet cu faptul ca avem un caine deci nu ne facem ca uitam sau ignoram aspectul indiferent ca suntem acasa sau in plimbari. 
Nu il lasam niciodata pe Rex singur in camera de hotel. Suntem constienti ca trebuie sa avem grija lui continuu si nu calatorim cu el pentru a economisi bani de la hotelul de caini ci pentru ca il vrem cu noi. Vrem sa se bucure si el de plimbare tot asa cum ne bucuram si noi.
 Nu il lasam fara lesa in oras, in restaurant, in hotel, in orice loc unde mai sunt si alti oameni.
Nu este un caine perfect. Nici noi nu suntem. Insa este un caine bun care stie sa imparta o casa si spatiul extrerior cu niste oameni care au tot felul de pretentii exagerate de la el. Sincera sa fiu uitandu-ma in jur eu sunt mai stricta cu Rex si astept mai multe decat au altii de la adulti in toata firea.
Recunosc ca imi este greu sa inteleg multe dintre interdictiile pe care le are un caine. Insa daca astea sunt regulile apai ne conformam si gata. Inteleg ca sunt hoteluri unde pur si simplu nu vor caini si tot ce trebuie sa faca este sa puna asta la descriere si stii sa ii ocolesti. Exista doar doua lucruri pe care le bifez la facilitati cand caut un hotel: parcare si sa accepte animale. Nu le ai, nu ma uit la tine si suntem toti fericiti.
Nici un moment nu m-am gandit sa intru cu Rex intr-un muzeu sau intr-o gradina din aia ultra super aranjata. Nu are ce cauta acolo si nu ma supar pentru asta. Ultimul lucru care imi lipseste este Rex incercand sa marcheze vreun trandafir rar sau vreo opera de arta.
Evitam sa mergem la restaurante pentru ca intelegem ca nu toti clientii ar fi fericiti cu cainele de sub masa vecinului. Desi ar trebui sa vedeti chipurile copiilor cand intra Rex intr-un restaurant. Ceea ce se poate sa fie un lucru rau pentru ca nu prea mai se uita la ceea ce trebuie sa manance. Daca chiar trebuie sa mancam la restaurant,intrebam la intrare si alegem o masa pe terasa sau retrasa in cel mai ascuns colt cu putinta.
Nu intram in magazine aproape deloc. Daca chiar trebuie sa intram, unul ramane la usa cu Rex si celalalt merge la cumparaturi. Nu de putine ori insa am fost invitati de proprietari in magazin si Rex a profitat de ocazie sa doarma pana am gasit noi ce vroiam.
Ce ma scoate insa din sarite este cand primesti niste remarci care tradeaza ura pentru animale si care sunt extrem de jignitoare pentru stapani sau cand pur si simplu se incearca obtinerea a cat mai mult profit oferind nimic in schimb dar profitand de faptul ca omul e insotit de caine deci ori renunta la caine ori accepta sa plateasca.
Problemele incep din momentul in care incepi sa cauti un hotel. La prima vedere nu pare atat de greu. Bifezi "pet friendly" pe booking si numarul de hoteluri disponibile nu scade asa mult. Ce dispare imediat sunt marile lanturi hoteliere. Desi te-ai astepta ca Hilton de exemplu sa stie ce inseamna sa calatoresti cu un caine. Vrei un hotel dintr-un mare lant hotelier in mijlocul orasului care sa accepte labradorul tau de 30 de kilograme? Ghinion. Cam asta am patit in timp ce cautam cazare in Frankfurt pentru cand participa Cipri la Iron Man. Din hotelurile ramase multe nu vor fi deloc o posibilitate pentru ca accepta numai caini sub 5 kg sau caini ce insotesc persoanele cu handicap. Dar daca totusi accepta caine de talia lui Rex in mare parte din timp vei afla ca trebuie sa platesti pentru el. Asta e. Platesti ca doar respira si el in camera aia. Nu am nici o problema sa dau un 5 euro pentru ca poate foloseste aspiratorul mai mult sa curete parul de pe podea. Desi daca folosim acelasi rationament Cipri ar trebui sa stea gratis ca el nu are par. Insa cand platesti 30 de euro pentru caine pe noapte deja devine ridicol. Ce face hotelul pentru cainele ala pentru 30 de euro? Nu foloseste un pat, nu foloseste lenjerie, nu foloseste prosoape (avem intotdeauna prosoape si servetele umede pentru Rex), nu foloseste apa, nu primeste mic dejun, nu face nimic. Doar doarme pe podea la capatul patului. Din punctul meu de vedere cea mai scumpa zona din camera de hotel e portiunea aia de la capatul patului pe care teoretic ar putea sa o ocupe un caine.
Dar asta e nimic pe langa unele raspunsuri primite in timp ce faceam planul pentru Turul Mont Blancului din vara asta. Vorbim de cabane de munte fara nimic pretentios si unde te-ai astepta ca oamenii sa fie mai apropiati de natura si de animale.
De cateva ori mi s-a raspuns ca nu se accepta caini pentru ca nu este igienic. Practic respectivii m-au facut pe mine si pe orice alt posesor de caine tinut in casa o ingalata. Noi astia cu caini in casa traim intr-o mizerie de nedescris si o lipsa de igiena iesita din comun. Nu am pretentia ca ar fi cine stie ce curat la mine in casa sau ca nu se simte ca traieste un caine acolo insa "igienic"? Zau asa...Cum spuneam mai sus: Rex este mai educat decat multi turisti intalniti in cale. Cel putin el nu vomita la betie. De fapt el nu bea ca nu ii place mirosul la alcool.
Un alt hotel care se anuntase "pet friendly" pe booking mi-a spus ca il accepta pe Rex dar nu in hotel. Pot sa il leg peste noapte afara sub un acoperis. Chiar isi inchipuie cineva ca un turist care calatoreste din Belgia pana in Elvetia cu cainele  o sa isi lege cainele afara? Si mai si plateai 140 de euro pentru o camera cu baie la comun. 
La asta se adauga explicatii de genul: alergii ale proprietarilor, faptul ca din cauza mirosului de caine nu s-ar mai putea apropia de animale salbatice, faptul ca au cainii lor (ciudat dar adevarat) etc etc etc.
Orice motiv este destul de bun ca sa nu accepti caine.
Cu transportul in comun nu am prea avut probleme pentru ca mergem cu masina personala. Nu ii place prea mult in masina dar sta cuminte si nu deranjeaza cu nimic. Iar daca este intr-un tren este chiar foarte fericit ca doar e atata lume in jur care are potential de scarpinator de urechi. Trebuie doar sa se uite la ei cu fata aia a lui de victima si de cel mai nefericit caine din lume. Succes garantat.  Insa sunt cateva exemple demne de mentionat. Unul dintre ele este obligatia ca orice caine sa poarte botnita pe vaporasele din Cinque Terre. Rex cu botnita? Pentru ce? Ca daca ii pui lui poti la fel de bine sa imi pui si mie ca amandoi suntem la fel de periculosi. Poate eu nitel mai mult.
Apoi chestia care m-a scos din pepeni a fost suprataxa de 25 de euro one way ca sa iei cainele cu tine in masina cand treci prin Euro Tunnel. Mentionez ca pretul pentru Euro Tunnel este pe masina fara sa conteze cate persoane sunt. Deci pt om nu platesti dar pentru caine sau pisica platesti 25 de euro. De ce? De flori de tei e raspunsul va zic eu.
Si sa ajungem si la motivul care m-a facut sa scriu randurile de mai sus: tururile pentru turisti. Ma interesa un tur al plajelor din Normandia unde au fost debarcarile din D-Day. Sunt tururi pentru maxim 8 persoane cu un microbuz si ghid. Asa ca m-am pus pe scris mailuri sa intreb daca un caine este acceptat in microbuz. Le-am explicat ca nu avem de gand sa intram cu el in muzee sau in cimitire deci problema e cu microbuzul si plimbarea pe plaja. Toate raspunsurile au fost: Nu. Nici o firma nu accepta caini. Motivele fiind de tot felul: cainii fac mizerie, alti pasageri pot fi alergici, alti pasageri pot avea frici nebanuite de caini, alti pasageri nu vor sa imparta microbuzul cu un caine, cainii nu stiu sa se comporte in microbuz (asta dupa ce facem 500 de km cu masina pana la microbuz se pare ca Rex uita sa stea cuminte in masina) etc etc etc. 
Sa mentionez restrictiile pentru mersul pe plaja desi cainele este in lesa? Unul dintre motivele invocate este ca raspandesc boli.

Ufaaaa. Gata. Mi-am varsat naduful. Asta pana la urmatorul raspuns care imi va spune ca Rex nu e acceptat pentru ca nu e igienic. Domnu domnu promit ca il dezinfectez cu spirt.....